Dragostea nu pune multe intrebari, deoarece, daca incepem sa gandim, incepe sa ne fie frica. E o frica inexplicabila, nu poate fi exprimata prin cuvinte. De aceea nu intrebi, faci. - Paulo Coelho
Te iubesc mult, cum n-am mai iubit niciodata si tocmai de aceea plec, pentru ca daca as ramane, visul s-ar transforma in realitate, in dorinta de a poseda, de a dori ca viata lui sa fie a mea. In fine, toate lucrurile care transforma dragostea in sclavie. E bine sa avem grija de ceea ce luam cu noi din viata.Un film de Yann Samuel. Un film incantator, un film magnific, un film bolnav, un film nebun, un film care te face sa il mai vezi o data si inca odata si inca odata..de mai multe ori! Un film pentru care nota 10 este putin, un film care nu poate fi comparat cu nimic, un film foarte bun!
Cam asa ar suna o scurta descriere a acestui film...
Sophie si Julien au trasat regulile jocului. Cap ou pas cap? Ei sunt, pentru tot restul vietii, jucatorii, arbitrii si deseori sunt chiar victimele. Desfiintand orice tabu, sfidand orice autoritate, batandu-si joc de orice si de oricine, razand, facandu-si singuri rau. Poate ca un singur lucru ii salveaza - faptul ca se iubesc. Jocul incepe cu un pariu nevinovat, un pariu care sa ii faca sa uite de mama grav bolnava, sa uite ca toata clasa ii trateaza ca niste amarati de polonezi. Mai tarziu jocul se transforma in ceva adevarat, in cel mai frumos lucru din viata lor. Pe masura ce viata trece, jocul devine din ce in ce mai intens. Yann Samuell a dorit ca personajele sale sa traiasca o dragoste foarte romantica, legata insa de un joc pervers si distructiv. El marturiseste ca a dorit sa faca un film simbolic, o comedie romantica in care cele doua personaje sa aiba prea multe probleme ca sa poata spune ca sunt indragostite. Povestea lor se termina intr-un context apoteotic, in care dragostea si moartea se impletesc. Este o cautare initiatica spre maturitate si spre dragoste. Scopul Sophiei si al lui Julien este de a fi fericiti impreuna pentru totdeauna..„Te iubesc mai mult decat propria mea viata! Iubirea exista in fiecare om de cand se naste, pana cand moare, numai ca se dezvolta diferit in sufletul oamenilor. Cand te nasti o persoana de pe pamant este sortita sa fie jumatatea ta. Acest lucru se intampla deoarece, in momentul in care fulgerul lui Zeus a despicat cuplul androginic exista doar doua jumatati ce il pot reforma. Daca vei cunoaste cealalta jumatate vei descoperi iubirea absoluta. Aceste doua jumatati ce se regasesc sunt asemeni unor doua flacari care in momentul intalnirii produc o explozie de sentimente, si deci o singura flacara mai puternica, ce reprezinta cuplul androginic, idealul, vesnicia.
Cei ce nu isi gasesc jumatatea traiesc cel mult o iluzie a iubirii care mai devreme sau mai tarziu, se va destrama. Iubire, un simplu cuvant care trezeste nenumarate amintiri si provoaca retrairea atator clipe si aparitia a numeroase intrebari. In majoritatea cazurilor cel care iubeste isi pierde ratiunea, logica si luciditatea. Inca nu s-a gasit o cauza pentru aparitia acestei stari, nu s-a reusit a i se da o definitie adecvata. Fiecare percepe iubirea intr-un alt fel, intr-un fel total diferit, unic.
A mai ramas o intrebare pe care mai toti o au in cap la sfarsitul fiecarei relatii:" a meritat?", "merita sa iubesti?". Sincer, cred ca da. Desi "a iubi" implica "a suferi" nu cred ca un om poate sa spuna ca traieste fara sa iubeasca. Si chiar daca o face nu inteleg ce viata ar putea avea, ce multumiri? Dupa cum zicea Emil Cioran "cea mai mare prostie pe care a conceput-o mintea omeneasca este ideea de eliberare prin omorarea dorintei". Perfect adevarat. Nu vei fi liber, lipsit de griji si suferinte daca iti infranezi dorinta si simtirile, ci doar daca le traiesti. "Viata nu reprezinta cantitatea de aer pe care o inspiri si expiri, ci momentele care iti taie respiratia."
